Cum vrea să îi ajute ministrul Agriculturii pe românii care vor înființa ferme familiale

Cum vrea să îi ajute ministrul Agriculturii pe românii care vor înființa ferme familiale
Publicat: 29/01/2013, 19:22
Actualizat: 27/08/2014, 15:47

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunțat că va prezenta în cadrul ședinței de miercuri a Guvernului o notă prin care cei care vor înființa ferme familiale care vor fi supuse impozitării vor putea primi fonduri europene, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), pentru a face diverse investiții.

„Mâine în Guvern vreau să prezint o notă, și sper să fie aprobată, prin care să definim și să sprijinim prin PNDR dezvoltarea fermelor familiale, fie pe cele vegetale, fie pe cele cu profil zootehnic”, a declarat Constantin în cadrul dezbaterilor pe marginea bugetului Ministerului Agriculturii în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

„Sunt foarte mulți crescători de animale și foarte mulți din sectorul vegetal care vor intra în sistemul de impozitare. Aș vrea să vin cu măsuri complementare care să îi ajute pe acești oameni să facă investiții și să își desfacă producția pe care o obțin”, a mai adăugat ministrul Agriculturii.

Constantin a spus că acest proiect nu este deocamdată discutat cu reprezentanții Comisiei Europene, dar consideră că ar putea obține modificarea PNDR în vederea obținerii finanțării.

Constantin a amintit, de asemenea, că are în vedere reglementarea activității din piețe, astfel încât aici să își desfacă produsele doar adevărații producători, reamintind că și-a propus introducerea unui sistem special prin care accesul lor în piețe să se realizeze pe baza unui card.

Un astfel de card ar urma să dețină, printre altele, informații legate de suprafața de teren deținută de producător și de producția care ar putea fi comercializată de către acesta.

Bugetul total al Ministerului Agriculturii pentru 2013, inclusiv fondurile europene, se ridică la 17,28 miliarde lei, în creștere cu 3,55% față de execuția preliminată a anului 2012.

Fondurile puse la dispoziție din bugetul de stat reprezintă 32,19% din total, fonduri externe nerambursabile circa 67,70%, iar veniturile proprii 0,11%.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
„Babs” se descurcă și fără Dorian Popa. Bruneta își promovează hainele în capitala luxului
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alergătorii de elită trăiesc mai mult, au descoperit oamenii de știință
×